Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" organizează, vineri, 27.11.2009, cea de-a XV-a Conferinţă Internaţională, sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cu tema Organizaţia bazată pe cunoaştere.
Valoarea ştiinţifică de excelenţă demonstrată încă de la prima ediţie, realizările deosebite, calitatea lucrărilor, participarea numeroasă, recunoaşterea pe plan naţional şi internaţional, au plasat evenimentul în elita manifestărilor de gen.
Programul conferinţei este conceput pe 7 secţiuni (Ştiinţe militare, Securitate şi Apărare; Management; Ştiinţe economice; Ştiinţe juridice şi administrative; Ştiinţe sociale şi comportamentale; Ştiinţe tehnice; Limbi străine).
În cadrul celor 7 secţiuni s-au înscris 453 de autori, cu un număr de 379 de lucrări (din 40 de instituţii de învăţământ superior din 22 de centre universitare româneşti, respectiv 11 institute şi universităţi din 10 ţări - Bulgaria, Republica Cehă, Coreea de Sud, Slovacia, S.U.A., Olanda, Iran, Belgia, San Marino şi Germania).
Reperele cele mai importante ale programului conferinţei sunt:
27.11.2009:
08.30-09.00 Ceremonia de arborare a drapelului naţional;
09.15-09.30 Deschiderea oficială a lucrărilor sesiunii în Aula Academiei;
09.45-17.00 Prezentarea lucrărilor pe secţiuni;






