Bruxelles, 2 martie 2010: Eurodeputata PSD Corina Creţu, membră a Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale din Parlamentul European, a interpelat Comisia Europeană cu privire la intenţiile acesteia de a se implica în coordonarea politicilor specifice pentru evitarea unei catastrofe sociale în lanţ, care poate avea implicaţii severe asupra Uniunii Europene în ansamblul său.
Politică
Corina Creţu, interpelând CE: "Guvernul român se dovedeşte incapabil să gestioneze situaţia"
Adrian Năstase şi Victor Boştinaru, la dezbaterea Clubului România-UE privind aplicarea Tratatului de la Lisabona
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase şi co-preşedintele Delegaţiei europarlamentare PSD, Victor Boştinaru au fost, printre vorbitorii principali la dezbaterea "Aplicarea Tratatului de la Lisabona, o viziune românească", eveniment organizat, la Parlamentul European, de Clubul România-Uniunea Europeană 1 şi Ambasada României în Regatul Belgiei.
Ghidul cetăţeanului român care doreşte să lucreze în spaţiul Uniunii Europene
Ministerul Afacerilor Externe lansează marţi, 23 februarie, „Ghidul cetăţeanului român care doreşte să lucreze în spaţiul Uniunii Europene”, editura Niculescu. La eveniment va participa în calitate de invitat special ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
MAE găzduieşte lansarea unei expoziţii care poate fi vizionată în formă virtuală
Ministerul Afacerilor Externe lansează expoziţia „De la primele scrieri până la multimedia. O scurtă istorie a evoluţiei comunicării ... şi mai mult”, în cadrul unui eveniment care se va desfăşura pe 19 februarie 2010, la sediul MAE, sala Gafencu, începând cu ora 11.30.
Ioan Suru a fost instalat subprefect in Mehedinti in locul lui Nicolae Dragia
Judeţul Mehedinţi are un nou subprefect în persoana domnului Ioan Suru. Instalarea oficială în funcţie a fost făcută în cadrul unei şedinţe festive la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi angajaţi ai Instituţiei Prefectului Mehedinţi.
Agenţia Naţională de Integritate spune ca Mircea Dinescu a fost incompatibil
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în baza prevederilor Legii 144/2007, republicată, faptul că domnul MIRCEA DINESCU se află, începând cu data de 27.03.2006, în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât calitatea de membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.), cât și funcţia de administrator al unor societăți comerciale.
Romania nu-si permite sa indexeze pensiile
Emil Boc a declarat după consultările cu reprezentanţii asociaţiilor de pensionari ca: "România îţi poate permite, în acest moment, să indexeze, cu rata inflaţiei, pensia socială minimă, care este de 350 de lei.
Intalnire intre Titus Corlatean si ambasadorul Uruguay la Bucuresti
Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă, l-a primit marţi, 2 februarie 2010, în vizită de prezentare, pe E.S. Ambasadorul Republicii Orientale Uruguay la Bucureşti, domnul Pedro Mo AMARO.
Priorităţi în domeniul infrastructurii reţelelor de apă şi canalizare
Oradea, Bihor: Proiectele municipalităţii în domeniul infrastructurii reţelelor de apă, canalizare şi transport, pentru acest an, au fost prezentate azi, în cadrul unei conferinţe de presă. „Căutăm cele mai bune soluţii tehnice pentru proiectele Primăriei şi vom stabili priorităţi. Dorim totodată să atragem fonduri europene şi guvernamentale pentru realizarea lor”, a precizat primarul Ilie Bolojan.
Ghid de călătorie pentru românii care vor să viziteze Canada cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă
Cetăţenii români care doresc să călătorească în Canada, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă 2010, au la dispoziţie, începând de astăzi, un „Ghid de călătorie - Canada- Vancouver - Olimpiada de Iarnă 2010”. Acesta poate fi găsit pe website-ul Ministerului Afacerilor Externe, la rubrica „Sfaturi de călătorie”, accesând http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=42010&idlnk=3&cat=29919.
Delegatie militara chineza in vizita la Bucuresti
Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, secretarul de stat pentru politica de Apărare şi planificare, Viorel Oancea, şi şeful Statului Major General, amiral dr. Gheorghe Marin, au primit luni, 1 februarie 2010, la sediul M.Ap.N., vizita oficială a delegaţiei militare condusă de generalul Ma Xiaotian, locţiitorul şefului Statului Major General al Armatei Populare Chineze de Eliberare.
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL






